Plete.

20190122_131027.png

Oare ți-ai lăsat plete,Gri,iar cu tine

duci domnițe cu părul bălai?

Le vorbești despre planuri, iubire?

Despre-ncrederea-n tine ce-o ai?

Le reciți poezii de Stănescu

despre tălpi sărutate cu jind?

Iar când gândul de frunte ți-aproape

câte inimi în piept ți se-aprind?

Oare treci pe șosele-n amurguri,

pe sub tei ce de teamă-nfloresc?

În duminici când roua îți ceartă

urma, … genunchiul orășenesc?

Ți-ai lăsat plete, Gri? Oare cum ești?

Fericire în palme, lacom, aduni?

Ai găsit drumul bun și povești?

Săptămâni ce se-ntâmplă spre luni?

Advertisements

Maria.

20170709_124836

Ai șapte ani,a mea Marie

și-n ochi îți strălucește pacea.

Pe Domnul Sfânt Îl rog să-ți fie

lin drumul,iar tu cea mai cea!

 

Rămâie-ți glasul cristalin

și inima lumească,dulce,

ca adierea unui vânt

ce dragoste și zbor aduce.

 

Să fii miloasă,draga mea

și să asculți orice povață.

De greul calea-ți va curma,

tu te oprește și-l învață.

 

Nu te feri de ploi și iarnă.

Tu lasă apa să-mpresoare

suflarea-ți,iar din când în când

să stai cu fața către soare.

 

Și fii ,Maria mea,cuminte!

Înțelepciunea să -ți cuprindă

ființa și să iei aminte:

mai sus de toate să fii blândă!

Colț.

fb_img_1505634784330Știi cum sunt ,Gri?

Colț de întâmplare,

colț în colț cu Nu-i. 

Pași. 

Roșu. 

Viață – neviață.

Mă salvează moartea  

Că trec. 

Zbor fin, aprins dinspre plus infinit spre minus.

Colțuri opuse. 

Semn interzis. 

Dragoste cu plus în față, iar la sfârșit, minus. 

Contabilizăm, Gri. 

Pași. 

Respirații. 

O vreme ne-am căutat. 

Chiar am crezut că ne-am găsit,

privindu-ne aproape sălbatic peste mese. 

Eu aparțineam, dar tu, Gri ? 

Nu sunt eu blestemată că mă las aparținând 

când sunt convinsă că tu ai un alt fel de îmbrățișare? 

De când știu? 

 

 

Steluța.

fb_img_1503995037580

Se lăsa seara. Val. Mătase fină.

Steluța tremura absurd în prag.

La nunta asta știa c-au să vină,

prieteni de departe, dar și cei din sat.

 

Își puse rochia. Părul prins la spate.

Cu degetele lungi,șorțul își netezise.

Necaz îi mai era că trebuia să-l poarte,

dar se ținea astfel de vorbele promise.

 

Mireasa dulce,tânără făptură,

stătea la masă cu-o mirare clară.

Nu mai era ce-a fost și nici n-avea să fie !

Din astă seară lumea o să-i pară

 

căminul mult visat și-mpodobit

cu pace,dragoste și liniște de brațe

ce-ți înconjoară sufletul albit

de-atâta așteptare și speranțe.

 

Steluța tremura absurd în prag.

Ea nu visa,dar aștepta să-i fie

în lume cineva atât de drag

pe care să-l cunoască dintr-o mie!

 

La joc,mireasa se prinsese-n horă,

apusă în gândire într-atât

că lacrimile de după pupile

le regăsea,asprite,prinse-n gât!

 

”-Haide,Steluța,prinde-te cu mine!

De astăzi,numele nu-l mai purtăm!

Să ne-nvârtim în hora asta mare

și cât ne ține glasul să cântăm!”

 

Steluța tremura absurd în prag!

Ea nu visa,dar aștepta să-i fie

în viață cineva atât de drag!

Să-i țină dragostea și mintea vie.

 

Ea nu visa.Cu brațele subțiri

se prinse-n hora asta nebunească.

Printre atâția dansatori și firi

…poate avea,totuși,să-l întâlnească.

 

De mijloc,o dansa atât de simplu

și o-nvârtea în cercuri mici și dese.

O-mpresura c-un aer și-o finețe

că nu avea Steluței să-i mai pese!

 

Steluța nu mai tremura absurd în prag.

Acum visa,știa că o să-i fie

pe lume cineva atât de drag!

Când dansul se-ncheie,Ilie

 

îi spuse că de dimineață,mâine

el va veni în vizită la ea

și va aduce ca o mărturie,

pe fratele și mama sa.

 

Steluța tremura de frig în prag.

De dulce frig care avea să-i fie

de mâine dimineață când în casa sa

ca nici în vise,va intra Ilie!

 

Pe deget agățatu-i-a el luna

și-n plete sărutări nenumărate.

”-Iubita mea,tu ești în lume numai una

și-mi strălucești doar mie dintre toate!”

 

Steluța nu mai tremura de frig în prag.

Trăia!Știa cum să îi fie

pe lume cineva atât de drag

cum îi era acum Ilie!

 

Și lunile trecură în neștire.

Doar câteva,legate de visare.

Prinsese drag nespus de-acest Ilie

ce-i promitea iubire-n lumea mare!

 

Treaptă cu treaptă-naintă spre hol,

din ușă ,îl privi cu frică și mirare,

cu lacimi rușinate de-acest dor

ce-o străpungea în piept atât de tare!

 

În prag,Steluța tremura absurd.

Vecini,pe brațe,purtau pe Ilie.

Îl legănau la piepturi ca pe-un prunc.

Sub ochii ei,îl apăsau sub glie!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Seara, marți.

Petrec cu privirea oamenii care trec.

O mie seamănă cu tine.

Din frunțile lor pâlpâie lumini.

Au inimi.

Tu?

Luminile au inimi,

dar inimile?

Petrec viețile lor.